ÎNVIEREA LUI HRISTOS – BIRUINŢA VIEŢII ASUPRA MORŢII
† TEOFAN,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAȘILOR ȘI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI
Iubiților preoți din parohii,
cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iașilor:
har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu
Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
„Prăznuim omorârea morții,
sfărâmarea iadului,
și începătura altei vieți, veșnice.” [1]
Iubiți frați preoți,
Iubiți creștini drept-slăvitori,
Hristos a înviat!
Iată-ne ajunși, cu mila lui Dumnezeu, la slăvita sărbătoare a Învierii Domnului. A trecut perioada Marelui Post, perioadă de nevoință și de bucurie în același timp. Suntem acum cuprinși de lumina Sfintelor Paști, mărturisind adevărul fundamental, și anume că: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le” (2).
Mărturisirea adevărului Învierii Domnului Hristos străbate întreaga cântare a Bisericii în aceste zile: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință!” (3).
Realitatea Învierii este arătată și prin schimbarea întrucâtva a ritmului de viață în această perioadă: mai multă pace sufletească, o mai adâncă bucurie pe fețele tuturor, mai multă prezență în sânul familiei. Salutarea creștinească „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat!” sunt rostite de cei mai mulți semeni ai noștri în aceste zile, mărturisind și prin aceasta deschiderea oamenilor spre adevărul Învierii.
Iubiți credincioși,
În aceste zile de prăznuire sfântă, lumina Învierii învăluie sufletele noastre în duhul păcii, al bucuriei și al vieții întru Hristos. Cuvintele Mântuitorului privitoare la viața veșnică, pregustată încă din această lume, își găsesc mai adânc ecou și răspuns în ființa noastră: „Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine are viață veșnică” (4).„Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac.” (5)
În timp ce ascultăm cuvintele Domnului Hristos și frumoasele cântări liturgice despre viața veșnică, încercând a le înrădăcina în conștiința noastră, constatăm cu durere că lumea din jurul nostru și realitatea păcatului din noi arată prezența morții și a întunericului în viața noastră și a umanității. Adevărul Învierii răspândește în jur lumină sfântă spre tămăduirea rănilor din noi, iar puterea întunericului încearcă să alunge această lumină și să se facă stăpână peste sufletele noastre și peste viața lumii.
Există, așadar, o luptă permanentă între viață și moarte, între lumină și întuneric. Această luptă se desfășoară în mintea și în inima oamenilor, dar și la nivelul societății din multe părți ale lumii. Am amintit, anul trecut, în cuvântul pastoral de Crăciun, despre persecuțiile sângeroase la care sunt supuși în vremea noastră creștinii, în Siria îndeosebi, dar și în alte țări. La această stare de persecuție împotriva creștinilor se adaugă acum tensiunea între ruși și ucrainieni, creștini ortodocși deopotrivă, fapt ce dă conflictului o nuanță cu atât mai dureroasă, mai greu de înțeles. Nimic nu este mai neomenesc și necreștinesc decât războiul dintre frați. Este și acesta un semn al întunericului, al neînțelegerii de către creștini a tainei Învierii, o incapacitate de a transpune în viața proprie și a societății adevărul mântuitor al credinței în Hristos.
În același timp, în alte zone, unde nu se întâmplă nici persecuții sângeroase împotriva creștinilor, nici războaie între frați, creștinii se confruntă cu împotrivirea, marginalizarea, ridiculizarea și discriminarea. În unele țări ale lumii civilizate sunt alungate însemnele creștine din instituțiile publice. În alte părți, precum și la noi adesea, se duce o luptă acerbă pentru a nu fi predate cursuri de religie în școli. Zidirea de noi biserici, acolo unde acestea sunt de neapărată trebuință, atrage atacuri neîncetate care nu se fac auzite însă în situația înmulțirii cu zecile de mii a cluburilor și barurilor sau a altor locuri unde se petrec lucruri pierzătoare de conștiință, de suflet și de familie.
Totodată, se înmulțesc țările, altădată tărâmuri creștine, unde, prin legi speciale, se ridică la nivel de familie păcatele contra firii, despre care Sfântul Apostol Pavel spunea că „rușine este a le și grăi ”(6). Aceasta se întâmplă de obicei acolo unde multe biserici creștine sunt vândute, demolate, transformate în restaurante, muzee, moschei sau spații de locuit. Pe lângă toate acestea, se fac tot mai des auzite voci și se emit legi care să introducă între drepturile fundamentale ale omului fapte precum uciderea pruncilor în pântecele mamei, căsătoria persoanelor de același sex și adopția copiilor de către aceste cupluri, eutanasierea, adică dreptul de a fi ucis la cererea proprie sau la solicitarea membrilor familiei.
În pofida acestei revărsări de păgânătate asupra lumii, apar tot mai multe semne de conștientizare a pericolului pe care-l reprezintă îndepărtarea societății moderne de Dumnezeu, de preceptele biblice, de tradițiile sănătoase și de bunul simț, în legătură cu familia sau cu alte aspecte ale vieții umane. Milioane de francezi s-au unit pentru apărarea familiei și a copilului, iar țări precum Polonia, Ungaria și Republica Moldova au introdus în Constituțiile lor prevederea că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Strădania Croației pentru atingerea aceluiași deziderat, precum și dezbaterile din societatea românească și din alte țări pe același subiect sunt încurajatoare în sensul reorientării lucrurilor spre direcția cea bună. Chiar și în Parlamentul European, unde adesea se adoptă recomandări îndepărtate de etica vieții creștine, se observă începutul unei conștientizări a consecințelor care decurg din subminarea valorilor familiei tradiționale. Respingerea recentă de către Parlamentul European a două inițiative care ar fi dus la situații dezastruoase pentru normalitatea vieții umane arată că mai sunt multe persoane responsabile pe bătrânul continent. Felicităm pe această cale europarlamentarii români care s-au afiliat respingerii acestor inițiative necreștine, întristându-ne, în același timp, că alți europarlamentari de la noi le-au susținut. Nădăjduim că au făcut-o din neatenție sau din insuficientă cunoaștere și nu vor mai repeta greșeala, iar românii vor fi atenți și la acest aspect în alegerile care se apropie.
Frați și surori în Hristos-Domnul,
O analiză onestă a stării din noi, dintre noi și din lume arată că moartea, în diferitele ei forme, se manifestă la tot pasul. Prin diverse mijloace ni se propune în permanență o cultură a morții, o cultură care luptă împotriva vieții.
Care este, care ar trebui să fie atitudinea noastră într-o asemenea situație? Un duhovnic al vremurilor noastre, Părintele Rafail Noica, spune că „dacă Dumnezeu a lăsat lumea să ajungă până aici, înseamnă că știe El ce face și toate sunt rânduite. Noi să nu cădem din voia lui Dumnezeu, din Învierea lui Hristos” (7).
„Să nu cădem din Învierea lui Hristos!” Ce înseamnă aceasta? Răspundem împreună cu duhovnicul Părintelui Rafail: „Hristos a spus: «N-am venit să aduc pace, ci sabie»(8) (...) Hristos ne-a chemat la război pe tărâmul duhului și arma noastră este «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu»(9) (...) Singura noastră armă este iubirea, chiar și pentru vrăjmași (...) Ne luptăm cu vrăjmașul de pe urmă și singurul dușman al neamului omenesc: moartea (10). Lupta noastră este pentru învierea de obște” (11)
Cum se poate desfășura lupta noastră pentru Înviere?
Să ascultăm, mai înainte de toate, cuvântul Domnului rostit cu multe milenii în urmă: „Iată Eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul (...) Viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să asculți glasul Lui și să te lipești de El; căci în aceasta este viața ta și lungimea zilelor tale” (12).
Iubirea lui Dumnezeu, ascultarea glasului lui Dumnezeu, alipirea noastră de Dumnezeu înseamnă viața noastră. Această viață creștină adevărată nu se desfășoară în afara lumii, ci în interiorul ei. „Desăvârșirea, îndumnezeirea, nemurirea, mărturisea Părintele Patriarh Teoctist, realizate în Mântuitorul Hristos (...) se înfăptuiesc în lumea în care trăim, pe pământul pe care-l pășim, cu toți oamenii care trăiesc pe el, care cred, creează și-l înfrumusețează.” (13)
În ciuda morții din noi și din lume, există oameni și atitudini care mărturisesc prezența Duhului vieții, a realității Învierii. Există întotdeauna lumini, adâncimi și frumuseți care nu lasă omenirea să cadă întru neființa morții. De la un tată și o mamă, care își găsesc bucuria în nașterea de prunci, până la tânărul sau tânăra care îmbrățișează viața monahală – iată oameni care luptă pentru Înviere. De la medicul care nu voiește să fie părtaș la un avort, până la profesorul care se luptă pentru educația copiilor – iată oameni care nu cad din lumina Învierii. De la omul de afaceri care nu se lasă prins de înșelăciune, până la politicianul care ascultă mai mult de Dumnezeu decât de oameni – iată persoane care luptă împotriva morții, mărturisesc viața și îi ajută și pe alții să viețuiască în duhul Învierii.
Nu sunt mulți acești oameni. Da, nu sunt mulți, dar sunt printre noi, oameni ca și noi. Nu sunt mulți, dar ei alcătuiesc omenirea cea adâncă, singura, de fapt, care există cu adevărat. Ei sunt oamenii care frământă pâinea, slujesc la altar, răspândesc lumina, dau sens vieții și asigură, prin credința în Hristos și fapta bună, supraviețuirea lumii.
Iubiți credincioși,
Sărbătoarea Sfintelor Paști este un bun prilej pentru a lua aminte la cele două căi care ne sunt în față: viața sau moartea, lumina sau întunericul, Hristos sau potrivnicii Lui. Alegerea este esențială. Ce va cuceri mintea și inima noastră? Chemarea: „Veniți de luați lumină!” sau cântecul amăgitor al abuzului de putere, avere și plăcere?
Cu smerenie și stăruință să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne ajute a căuta numai calea care duce către El. În căderile și slăbiciunile noastre, Hristos Cel înviat să nu ne lipsească de iertarea Sa și, prin puterea Sa, să ne readucă din moarte la viață și din pământul păcatului la cerul alipirii de Sine.
Bucuria Sfintelor Paști să vă cuprindă sufletul! Sfânta Înviere să vă aducă lumina cerească în inimă și în cuget! Pacea lui Hristos să fie prezentă în viața fiecăruia, în viața familiei, a Bisericii, a Ţării și a lumii!
Să rămânem în iubirea lui Dumnezeu și să fim iubitori de Dumnezeu, ca într-un duh, cu o inimă și într-un singur glas să mărturisim:
HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Al vostru părinte și frate întru Hristos și către Dumnezeu rugător,
† TEOFAN,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Note bibliografice
(1) Canonul Învierii, cântarea a șaptea, stihira a treia, în Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999, p. 20.
(2) Troparul Praznicului Învierii, Penticostar, p. 14.
(3) Canonul Învierii, cântarea întâi, Irmosul, Penticostar, p. 16.
(4) Ioan 6, 47.
(5) Ioan 11, 25-26.
(6) Efeseni 5, 12.
(7) Părintele Rafail Noica, Un cuvânt pentru deznădejde, rostit în martie 2003, în biserica „Sfânta Treime” din București, http://www.crestinortodox.ro/comunitate/ blog.php? user=vesi&blogentry_id=843 (17 martie 2014).
(8) Matei 10, 34.
(9) Efeseni 6, 17.
(10) 1 Corinteni 15, 26.
(11) Arhim. Sofronie, Rugăciunea, experiența Vieții Veșnice, Ed. Deisis, Sibiu, 32007, p. 90.
(12) Deuteronomul 30, 15; 19-20.
(13) † Teoctist, mitropolit al Moldovei și Sucevei, „Nașterea Domnului, mesaj sfânt de pace”, în Pe treptele slujirii creștine, partea a patra, Editura Mitropoliei Mol-dovei și Sucevei, Mănăstirea Neamț, 1986, p. 136.