Joi, 7 Aprilie 2016

            Având în vedere unele informații difuzate în presă, aducem la cunoștința opiniei publice că Pr. Răzvan Scurtu, fost preot misionar la Spitalul „Elena Doamna” din Iași, a fost depus din treaptă (nu mai poate sluji ca preot) nu pentru atitudinea sa vizavi de problema avorturilor, vaccinurilor sau cipurilor, ci pentru abateri de ordin canonic, liturgic și administrativ. De altfel, Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, la formularea sentinței, nici măcar nu a luat în discuție aspectele la care face referire Pr. Scurtu în declarațiile sale din presă.

            Regretăm situația creată și nădăjduim că Pr. Răzvan Scurtu va avea înțelepciunea să-și asume adevăratele, nu închipuitele vinovății și să afle pacea sufletească prin pocăință și prin smerenie, renunțând la a mai crea tulburare și confuzie în rândul credincioșilor.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor