Marţi, 10 Iulie 2012

- comunicat de presă -

În data de 13 februarie 2010, în sala 'Dr. Iustin Moisescu' a Centrului Eparhial Iaşi, s-au desfăşurat, sub preşedenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, lucrările Şedinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, în care s-au prezentat, examinat şi aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial, execuţia bugetară pe anul 2009 şi bugetul arhiepiscopiei pentru anul 2010.

La această şedinţă au participat, alături de membrii Adunării Eparhiale, şi reprezentanţi ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai şcolilor teologice din eparhie şi ai unor organizaţii care funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iaşilor. Vă prezentăm, în cele ce urmează o sinteză în date şi în cifre a activităţii Arhiepiscopiei Iaşilor în 2009.

***

Itinerariul pastoral pe anul 2009 al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi al Preasfinţitului Părinte Episcop Vicar Calinic Botoşăneanul, prezentat Adunării Eparhiale, include săvârşirea Sfintei Liturghii în lăcaşuri de cult din toate cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, săvârşirea de sfinte taine şi ierurgii, săvârşirea slujbelor de sfinţire a unor biserici noi, precum şi a slujbelor de resfinţire a unor lăcaşuri consolidate sau restaurate, vizite la parohii şi mănăstiri pentru aşezarea de sfinte antimise, vizite la şcolile teologice, audienţe, întâlniri cu autorităţile locale şi participări la diferite evenimente, participarea la şedinţele Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Consiliului Eparhial sau la cele ale Permanenţei Consiliului Eparhial.

Activitatea administrativ-bisericească a Arhiepiscopiei Iaşilor a urmărit, şi în anul 2009, intensificarea misiunii Bisericii, a lucrării de propovăduire a Evangheliei lui Hristos, a participării credincioşilor la viaţa liturgică, a rugăciunii şi trăirii duhovniceşti în spiritul şi învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Această lucrare a fost posibilă prin activitatea celor 3.456 persoane angajate în unităţile de cult aflate pe raza celor 3 judeţe – Iaşi, Botoşani şi Neamţ –, din teritoriul canonic al eparhiei, persoane care şi-au desfăşurat activitatea cu sprijinul nemijlocit al credincioşilor din parohii, mănăstiri sau a altor instituţii bisericeşti. Arhiepiscopia Iaşilor cuprinde 1.206 parohii şi 3 filii, grupate în cele 12 protopopiate cu 1.111 preoţi.

La nivelul Eparhiei Iaşilor sunt 95 de aşezăminte monahale dintre care 57 de mănăstiri şi 38 de schituri, cu un total de 1.909 vieţuitori (800 monahi şi 1.109 monahii). Din Fondul de întrajutorare al mănăstirilor 'Mitropolit Iosif Naniescu' au fost sprijinite, anul trecut, o serie de mănăstiri sărace.

În anul universitar 2008-2009 au fost înscrişi la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Dumitru Stăniloae' 1.155 de studenţi, alţi 286 fiind înscrişi la Master, iar 41 la cursuri de Doctorat. La cele şase seminarii teologice din Arhiepiscopia Iaşilor au promovat în anul şcolar 2008-2009 un număr de 949 elevi. Cei mai merituoşi au fost premiaţi la diferite olimpiade şi concursuri naţionale unde au obţinut un număr total de 22 de premii. În judeţele din Arhiepiscopia Iaşilor, disciplina religie a fost predată în anul şcolar 2008-2009 de 794 cadre didactice.

În anul 2009 a fost înfiinţată Fundaţia 'Mitropolitul Varlaam' care va conferi cadrul legal pentru funcţionarea unei şcoli primare confesionale ce urmează a fi deschisă începând cu toamna anului 2010.
Editura mitropolitană DOXOLOGIA, noua denumire sub care funcţionează editura Arhiepiscopiei Iaşilor, a publicat în anul 2009 cele două periodice ('Candela Moldovei', respectiv 'Teologie şi Viaţă'), precum şi alte 243 de lucrări, dintre care 52 de titluri au reprezentat noutăţi editoriale.

Din 2 februarie 2009, Arhiepiscopia Iaşilor editează, cu acordul Patriarhiei Române, o ediţie de Moldova a cotidianului 'Ziarului Lumina', activitate susţinută în parte şi de imprimeria de ziare Albina. Acordarea unui spaţiu mai amplu pentru evenimentele din cele 4 eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin editarea a cel puţin unei pagini zilnic dedicată doar acestui areal, s-a reflectat şi într-o creştere cu 27% a numărului de abonamente în anul 2009 faţă de 2008.

Activitatea caritabilă a Arhiepiscopiei Iaşilor în anul 2009 se regăseşte, în primul rând, în procesul de transmitere şi învăţare a preceptelor evanghelice ale iubirii şi slujirii aproapelui şi, în al doilea rând, în mod practic, fie prin serviciile social-filantropice oferite populaţiei (mare parte necuantificabile, întrucât se regăsesc în milostenia făcută în cadrul parohiilor sau mănăstirilor), fie prin serviciile specializate acreditate oferite de unităţile caritative şi ONG-urile care funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iaşilor. Misiunea aceasta a fost îndeplinită prin programe social-filantropice şi educative implementate de reţeaua celor 40 de unităţi filantropice din eparhie, dintre care 20 de unităţi sunt acreditate pentru un număr de 28 de tipuri de servicii, de care au beneficiat, anul trecut, un număr de 48.943 de persoane. Bugetul total general utilizat pentru aceste servicii a fost de 4.945.791 lei.

Din Fondul eparhial 'Păstorul cel Bun' destinat sprijinirii parohiilor sărace şi preoţilor aflaţi în dificultate (sau familiilor acestora), s-au alocat în anul 2009 sume însumând 489.426 lei.
Fundaţia 'Solidaritate şi Speranţă' a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a oferit, cu un buget total de 2.540.843 lei, servicii specializate de asistenţă socială unui număr de 5.074 persoane. Pentru a avea o imagine generală asupra diversităţii activităţilor desfăşurate, menţionăm că în cadrul acestei fundaţii funcţionează un centru de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, un centru de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi droguri, 2 centre de zi pentru copii, 2 grădiniţe 'Bunavestire' în Iaşi, Şcoala postliceală pentru pedagogi 'Olga Sturdza', un centru de formare în agroecologie, un centru de studii interdisciplinare în religie şi ştiinţă.

De asemenea, prin intermediul altor asociaţii sau fundaţii ortodoxe s-a asigurat consiliere psihologică şi spirituală, asistenţă medicală, educaţie, reabilitare, recuperare sau reintegrare socială pentru un număr de peste 3.000 de persoane.

În cursul anului 2009, s-au înregistrat un număr total de 660 şantiere (103 în mediul urban şi 557 în mediul rural). Dintre acestea, menţionăm cele 189 de şantiere cu biserici noi, în construcţie, dintre care 29 au fost finalizate până la sfârşitul anului 2009, respectiv cele 78 de şantiere cu lucrări de consolidare, restaurare sau reparare a unor lăcaşuri de cult. Cu toate acestea, din cele 1.209 de parohii şi filii din Arhiepiscopia Iaşilor, 486 nu au case parohiale, iar alte 85 de parohii au în curs de construcţie astfel de edificii, extrem de importante pentru o prezenţă continuă a preoţilor în mijlocul enoriaşilor pe care îi păstoresc.

Activitatea socio-medicală din Arhiepiscopia Iaşilor din 2009 a cunoscut schimbări majore în ceea ce priveşte dezvoltarea şi modernizarea serviciilor medicale şi, implicit, în ceea ce priveşte grija arătată celor aflaţi în suferinţă. Cu sprijinul Centrului Eparhial, Spitalul 'Providenţa' a achiziţionat aparatură performantă în valoarea de 2,2 milioane lei ceea ce a condus la funcţionarea acestui aşezământ medical la întreaga sa capacitate, existând în mod constant, în ultima parte a anului trecut, solicitări care au depăşit numărul de paturi disponibile. Şi în anul 2009, a fost oferită asistenţă medicală caritabilă prin intermediul unităţilor medicale aflate în structura Centrului Medical „Providenţa” din Iaşi (adică spital, dispensar şi cabinet stomatologic), dar şi prin unităţile medicale din teritoriu, respectiv prin cabinetele de medicină generală de la mănăstirile Agapia, Văratec şi Petru-Vodă, precum şi prin cabinetele stomatologice de la Protopopiatul Dorohoi şi de la mănăstirile Sihăstria şi Petru Vodă din judeţul Neamţ.

În 2009, Centrul Eparhial a acordat, cu titlu gratuit, prin intermediul Sectorului agricol şi silvic, 8.555 mc material lemnos unor unităţi de cult (parohii, mănăstiri sau schituri), în valoare totală de 1.280.713 lei.

Proiecte pentru 2010

Pentru anul 2010, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor este chemată să analizeze şi să aprobe o serie de proiecte menite să contribuie la o amplificare a operei cultural-misionare, educaţionale, filantropice, inclusiv prin asigurarea unei baze materiale adecvate. Dintre măsurile propuse şi aprobate amintim:
1) Înfiinţarea şcolii 'Varlaam Mitropolitul' cu clasele I-IV care va funcţiona în clădirea din strada Lascăr Catargi, nr. 33, din Iaşi.
2) Desfăşurarea de către Arhiepiscopia Iaşilor a unor activităţi de tabără pentru copii şi tineret în Centrul Cultural Pastoral 'Sf. Daniil Sihastru' din Durău şi în Centrul Cultural Social 'Sf. Ilie' din Miclăuşeni.
3) Publicarea de către Editura DOXOLOGIA a unei serii de audiobook-uri (cărţi în format audio) cu unele dintre cele mai importante titluri tipărite în anii anteriori.
4) Înfiinţarea a două noi protopopiate, unul cu sediul în Iaşi, cu denumirea Protopopiatul Iaşi 3, altul cu sediul în municipiul Botoşani sau într-o altă localitate, în vederea unei mai eficiente coordonări a activităţii preoţilor din protopopiatele Iaşi I şi Iaşi II, respectiv din Botoşani.
5) Accesarea şi implementarea unor proiecte în domeniul asistenţei sociale cu finanţare din fonduri structurale europene post aderare.
6) Finalizarea dotării şi extinderea numărului de paturi la Spitalul 'Providenţa' din Iaşi şi deschiderea de noi cabinete medicale sau puncte de prim ajutor la mănăstirile mai mari din Arhiepiscopia Iaşilor.
7) Înfiinţarea şi demararea activităţii Fundaţiei PROVITUR a Arhiepiscopiei Iaşilor, având ca obiectiv promovarea şi valorizarea identităţii turismului religios din România, folosind infrastructura de masă şi cazare a eparhiei.
8) Înfiinţarea unui Centru de calificare-recalificare profesională pentru personalul din structurile de primire turistică din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
9) Înfiinţarea de către Asociaţia silvică bisericească Iaşi a unei Direcţii silvice, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru o mai bună chivernisire a vegetaţiei forestiere deţinute de Arhiepiscopia Iaşilor.

Toate aceste proiecte şi altele care vor fi iniţiate şi derulate în 2010 vor avea însă nevoie de un sprijin consistent şi constant, atât din partea credincioşilor, cât şi din partea unor instituţii care înţeleg şi apreciază lucrarea pe care Biserica o desfăşoară în slujba oamenilor şi a comunităţilor locale.

Fideli poruncilor şi îndemnurilor Mântuitorului, cei care se ostenesc în cadrul unor instituţii ale Bisericii se vor strădui şi în anul 2010 să aducă bucurie acolo unde este suferinţă, mângâiere acolo unde deznădejdea copleşeşte inimile şi pace într-o lume tot mai risipită în lucrări ce o îndepărtează de Dumnezeu. Şi toată această osteneală nu se poate face decât cu gândul la îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care-l regăsim în Evanghelia după Matei, în versetul 16 al capitolului 5: 'Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri'.